Meseria mea, pe atunci, era singurătatea. Mi-o exercitam pe străzile galbene şi prăfuite ale Bucureştiului, în cartierele lui vechi, neonoscute de mine pînă atunci. Umblam toată ziua (…). Căutam case foarte vechi, galbene, cu decoraţiuni prosteşti şi solemne, sau blocuri bizare, înguste ca o lamă de brici, aruncîndu-şi umbra ca de gnomon peste piaţete singuratice. (…) Nu mi deschideau fete frumoase şi triste, cu ochi imenşi (…) ieşeam iar în soarele omogen şi placid, străbăteam iar străzi vărgate de linii de tramvai, mă înfundam iar în zone neştiute ale oraşului (M. Cărtărescu, Travesti)